Cum transformi dezavantajele unui job în avantaje pentru pasiunea ta

Bun găsit!

Începutul verii este deosebit de generos cu noi, cei pasionați de arta florilor presate și ritmul alert în care ne ducem viața ne împiedică de multe ori să primim abundența cu care ne răsfață natura. Orele parcă nesfârșite petrecute la un job între patru pereti te țin departe de florile care apar și se trec într-un ritm la fel de alert. Pentru a-ți veni în ajutor, îți voi spune astăzi câteva mici trucuri care nu necesită mare efort și care pe mine m-au scutit de frustrări, mai ales în perioada în care mergeam la serviciu zi de zi.

În plus, voi completa calendarul recoltării florilor cu două flori de sezon pe care nu le-am surprins aici.

Flori de camp

Iată așadar câteva sfaturi care te vor ajuta să-ți întreții pasiunea, chiar dacă ai un program aglomerat.

1. Vino cu florile la birou. Am remarcat că cel mai bun moment din zi în care poți găsi cea mai mare variatate flori în zona piețelor și a stațiilor pentru mijloace de transport (dacă locuiești în oraș) este dimineața la primele ore. Dar ce te faci că direcția ta este spre serviciu, unde în loc de teancul de hârtie pentru presat de acasa, te așteaptă un teanc mare de dosare, o căsuță poștală plină sau cine știe ce ședință importantă.

Ei bine, nu trebuie să lași această situație sa stea în calea pasiunii tale. Ai grijă ca mâine să iei cu tine la serviciu o vază nici prea mare, nici prea mică sau chiar un simplu borcan de sticlă, pe care să-l așezi pe birou lângă cana cea de toate zilele.

Flori la birou

Atunci când găsești în drum spre serviciu flori bune de presat, nu sta pe gânduri și ia-le, pune-le în vază și îți vor face ziua de munca mai frumoasă. Vei vedea că și colegii vor reacționa pozitiv la schimbarea de atmosferă.  Ca să reziste mai mult timp, dizolvă în apa din vaza un pliculeț de substanță specială pentru flori tăiate (se găsește la unele florării).

Seara nu uita să le iei acasă și să le presezi imediat sau dacă se moleșesc de la transport, mai taie din codițe 1 cm și ține-le în apă până își revin.

2. Folosește agenda pe post de presă în cazuri ‘de ugență’. Pe lângă faptul că te ajută să-ți pui în ordine programul încărcat și să nu uiți lucruri mai mult sau mai puțin importante, agenda te poate scoate din impas atunci când întâlnești pe neașteptate o floare bună de presat.

Dacă mai ai la îndemână și o foaie de hârtie, atunci e bine să o folosesti, așa cum îți indicam și în Ghidul ilustrat, pentru a putea să o muți cu ușurință într-un loc mai potrivit pentru presat. Dacă nu ai hârtie, nu e nici o problemă, dar trebuie să fii foarte atent(ă) atunci când desprinzi floarea dintre filele agendei.

3. Cere permisiunea colegei tale să presezi buchetul de flori primit în dar, atunci când începe să se ofilească. Cu siguranță îi va surâde mai mult ideea de a prelungi viața florilor prin presare,  decât să le arunce la gunoi.

Dacă buchetul are o semnificație deosebită, îi poți propune să realizezi un tablou cu florile presate care să reproducă cât mai fidel aranjamentul original sau și mai bine, îi poți face cu următoarea ocazie un cadou surpriză. Vei caștiga fără îndoială toată admirația ei și a celorlalți colegi.

4. Profită de pauza de masa și după ce ai mancat, în loc să stai la ‘o bârfă’ cu colegii (nu-ți face bine oricum) ieși puțin afară și observă vegetația din preajmă. Sunt șanse mari să găsești ceva bun de presat, dacă nu flori, atunci măcar niște frunze interesante.

5. Dacă mergi la drum lung (în delegație) cu mașina, două lucruri nu trebuie să-ți lipsească din ea: o presă portabilă (sau mai multe) și un recipient din plastic cu apă (poate fi un pet de 500ml cu gâtul mai larg, de la suc). Nu se știe când treci pe lângă un lan de grâu plin cu maci sau nemțișor și trebuie să le pui imediat în apă pentru a rezista până reușești să le presezi.

M-aș bucura să-mi povestești care a fost reacția colegilor, după ce le vei povesti ce lucruri interesante vrei să faci cu florile de pe birou  sau după ce le vei dărui un cadou realizat de tine cu flori presate.

Deși nu mai merg la un job de câțiva ani, programul meu e de multe ori la fel de încărcat, așa încât luna aceasta nu am reușit încă să presez maci, nemtișor și albăstrele, în schimb am presat alte două flori deosebite despre care îți voi vorbi în continuare: nufărul și coreopsis.

Nufărul alb (Nymphaea alba, Fam. Nymphaeaceae) este o plantă acvatică ce înflorește de la sfârșitul lui mai până în august. Crește în lacuri și ape lin curgătoare, fiind și cultivată de către cei care îi pot oferi condiții propice.

Nuferi

Florile au 5 sepale mari, verzui și numeroase petale albe (cca. 10-20) mari la exterior și din ce în ce mai mici spre centru, transformându-se treptat în stamine (fenomenul de transformare a unui organ floral în altul se numește în botanică metamorfoză florală și o mai puteți întâlni la bujor și trandafir de exemplu).

Metamorfaza nufar

Se presează toate componentele: sepale, petale, stamine, desprinzându-se una cate una de pe axul central dur. Unele petale pot fi ușor concave, fiind necesar să le tai putin la varf pentru a deveni plate. Sterge orice urmă de apa de pe petale, pentru a evita pătarea lor. Prin uscare ele devin ușor translucide, iar în decurs de 2-3 ani albul perlat se transformă treptat în alb gălbui.

Sunt flori foarte perisabile și trebuie să le presezi imediat ce le găsești. Nu am aflat încă o metodă pentru a le păstra în apă mai mult timp.

Coreopsis (Fam. Asteraceae sau Compositae) este o plantă ierbacee cu peste 80 de specii care înfloresc pe toată perioada verii. Florile au culoarea galbenă, iar unele specii au pete maro sau roșii la bază sau pe toată suprafața (în popor se mai numesc lipscănoaie). Se cultivă foarte usor în gradină sau ghiveci sau și mai usor, o găsești de cumpărat în unele piețe.

Coreopsis

Se presează doar petalele, desprinzându-le cu grijă de pe axul central tare. Își păstrează foarte bine culoarea în timp, dar devin foarte subțiri și fragile, de aceea ai mare grijă atunci când le manevrezi și le lipești.

Petale coreopsis

Tu ce flori ai presat la acest început de vară? Te aștept cu întrebări și comentarii și îți voi răspunde în cel mai scurt timp.

Surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nuf%C4%83r_alb

http://www.flori-cultura.ro/coreopsis-coreopsis-auriculata-culori-deosebite-plante-usor-de-ingrijit/