Mărțișoare naturale unicat în 6 pași

După apariția primilor ghiocei, mărțișorul este al doilea semn că primăvara se apropie.

Sărbătoarea mărțișorului îmi stârnește de fiecare dată amintiri frumoase și îmi dă o stare de optimism și bună dispozitie. În vremurile cenușii de dinainte de 1989, ziua de 1 Martie era o adevărată pată de culoare și o sărbătoare a bucuriei de a dărui ‘mesaje’ primăvăratice.

Având preocupări ‘migăloase’, mărțișorul era pentru mine și o bună ocazie de a-mi exersa îndemânarea și de a-mi exprima impulsul creator, iar florile presate au fost materialul de lucru ideal.

Am creat astfel mărțișoarele lopățea, care au impresionat prin finețe și originalitate, fiind în același timp încărcate cu energia benefică a naturii. Chiar daca acum atmosfera e colorată tot timpul anului, uneori chiar excesiv, îmi doresc ca această sărbătoare să iasă în evidență prin emoțiile pozitive și prin mesajele de pace, dragoste, puritate și fertilitate pe care le transmite.

Fiindcă știu că apreciezi obiectele lucrate manual, unicate și care poartă amprenta creatorului, îți voi împărtăși astăzi într-un tutorial, tehnica realizării acestor mărțișoare speciale, care au marcat debutul meu artistic în lumea florilor presate.

Ai nevoie de următoarele materiale:

– un vas cu apă fierbinte

– păstăi de lopățea (se găsesc ca plante ornamentale uscate prin piețe, la persoane care o cultivă în grădină. Lopățeaua crește și în flora spontană, în special în zona de sud vest a țării)

Lopatea1

– lipici lichid acid free pentru plante

– un adeziv mai puternic, gen ‘Picătura’

– petale, flori și frunze presate mici. Eu le-am ales ca exemplu pe cele de mai jos:

Materiale_martisoare

– carton alb, pentru a da rezistență mărțișorului

– șnur alb-rosu

– ustensilele obișnuite pentru lucrul cu florile presate (pensetă, scobitoare etc. – vezi ghidul ilustrat)

Pasul 1

Într-un vas cu apă fierbinte, înmoaie păstăile de lopățea pentru 5-10 secunde.

Lopatea_apa

Pasul 2

Cu ajutorul unei pensete, extrage păstăile din apă una câte una, tamponează-le cu un șervetel pentru a înlătura excesul de apă și pune-le la presat 12-24 de ore pentru a se usca și aplatiza.

Lopatea_presa

Pasul 3

Compune din plantele alese aranjamentul dorit si lipeste-le cu grija pe lopatea, incadrandu-te in limitele ovalului. (vezi Ghidul ilustrat pentru instructiuni detaliate)

Pasul 4

Lasă lopateaua la presat cateva minute.

Pasul 5

Între timp, taie un dreptunghi din carton alb, care să fie puțin mai mare decât lopățeaua.

Realizează o fundiță din șnurul alb-roșu.

CartonAta_m

 

 

 

 

 

 

Pasul 6

Cu două picături de adeziv lipește lopățeaua și fundița de carton și mărțișorul e gata.

Eu am realizat trei modele diferite ca stil și complexitate un potpuriu de petale viu colorate, o suprapunere de două flori, simpla dar de efect și o mică vază cu flori, care necesită ceva mai multă migală și creativitate.

Martisor3_m-colaj

Înlăturând snurul de marțișor, poti folosi aranjamentele pe lopățea și cu alte ocazii, sub forma unei felicitări originale.

Sper că tutorialul meu iți va fi de folos și te va inspira să creezi și să invoci primăvara cu ajutorul florilor presate.

Te invit să împărtășești cu mine și cu ceilalți cititori experiența ta în lucrul cu florile presate, iar dacă ai întrebări, nu uita că sunt aici să te ajut.

O primăvară însorită și plină de flori,

Adela