O idee de cadou salvatoare atunci când ești în criză de inspirație

Am hotărât să dedic articolul acesta inspirației, după câteva zile bune în care lipsa ei mi-a cam dat ‚dureri de cap’. M-a ajutat să decid, mesajul primit de la Florentina, care îmi sugera să scriu despre situațiile în care muza se lasă așteptată.

Ei bine, dragă Florentina, îți mulțumesc pentru sugestie și voi scrie în continuare cum se întâmplă în cazul meu. După trei ani de la un alt articol pe care l-am scris pe tema inspirației AICI,  constat că lucrurile nu s-au schimbat în esență prea mult.

În primul rând, trebuie să fac o distincție între muza scrisului și muza creației cu flori presate, pentru că am observat că sunt foarte diferite.

Muza scrisului se joacă de obicei de-a v-ati ascunselea cu mine. Mă inspiră cu câte-o firmitură de idee, după care se face nevăzută și tot așa, îmi dă târcoale zile la rand, până când mă satur de joaca și mă prefac c-o ignor cu desăvârșire. Abia atunci Muza scrisului se dă bătută și-mi deschide larg baierele inspirației, punând cap la cap toate firmiturile într-o formă coerentă și rotundă care mă mulțumește.

Petale_lalea_m

De cealaltă parte, muza creației cu flori presate este mult mai prietenoasă și mai generoasă. Vine de obicei imediat ce o chem, iar dacă se mai întâmplă uneori să întârzie, o aștept cu răbdare pentru că știu că este pe-aproape. Între timp, observ cu atenție florile din fața mea, le răsucesc pe toate părțile și mă gândesc la persoana pentru care creez lucrarea respectivă.

Ca și ție probabil, nici mie nu îmi place să fac un cadou la întamplare, ci unul care să aibă o semnificație, să provoace o emoție în sufletul celui care-l primește. Dar ce sa vezi, exact în ajunul aniversării, când timpul te presează și ai cel mai mult nevoie de inspirație, ia muza de unde nu-i!

Mie mi s-a intamplat. Și nu o singură dată. Pentru situații din astea ‚de urgență’, am descoperit un cuvant magic care face muza să apară, oricât de departe s-ar afla și care este…MANDALA.

Dintre toate aranjamentele cu flori presate pe care le-ai putea realiza în timp scurt pentru un cadou,  mandala din flori presate este de departe cea mai bună idee pentru că:

  1. Este relativ simplă din punctul de vedere al compoziției, iar formele plantelor îți ‚spun’ singure unde să le așezi
  2. Este neutră ca stil, fiind pe placul majorității persoanelor, atât femei cât și bărbați
  3. Prin cromatica aleasă, poate fi adaptată cu ușurința preferințelor destinatarului (cu condiția să ai o varietate mare de plante)
  4. Pe lângă aspectul deosebit are și un efect de relaxare atât pentru creatorul ei, cât și pentru viitorul posesor

Dacă nu știi ce este o mandală, te invit mai întâi să privești o floare, spre exemplu o narcisă sau o lalea (pentru ca e sezonul lor) și vei vedea un minunat aranjament circular format în principal din petale și stamine distribuite radial în jurul pistilului.

Lalea_mandala

O astfel de floare trebuie să-i fi inspirat pe primii oameni, în încercarea lor de a reprezenta un simbol al cosmosului și diversele conexiuni cu divinitatea.

Practic o mandală este un desen circular sau pătrat construit în jurul unui element central , care conține modele geometrice, simboluri sau imagini divers colorate cu o semnificație precisă în ansamblul mandalei și este recunscută în budism ca fiind modalitatea cea mai pură de exprimare prin artă.

Mandalele sunt folosite ca suport pentru concentrare și meditație în unele religii orientale, dar se regăsesc atât în creştinism cât şi în iudaism, islamism sau la anumite triburi indigene. La noi, mandala se regăsește în traditia populară sub forma florii vieții. Mai multe informatii despre mandala citeste AICI.

Floarea-vietii

Iată mandala pe care am realizat-o zilele trecute sub formă de tablou, inspirată fiind de o lalea…o floare a vieți chiar din petale și stamine de lalea, încărcată de energia naturii și de semnificațiile geometriei sacre.

Colaj_faze

Cum crezi că ar fi primit un asemenea dar facut chiar de tine din plante naturale? Și cum te-ai simți tu cu penseta în mână, să recreezi simbolurile universului , lăsându-te inspirat(ă) de formele naturii? Îți spun că minunat! Încearcă și te vei convinge!

Găsești instrucțiuni de realizare și sfaturi utile în ‘Ghidul ilustrat al începătorului în arta florilor presate (Oshibana)’ pe care îl poți descărca din bara laterală.

În încheiere,  dacă mai ai încă nevoie de un strop de inspirație, privește AICI prima mea mandală, pe care am dăruit-o unei prietene sub formă de felicitare.

Nu în ultimul rând, pentru a răspunde complet la întrebarea Florentinei, îți mai spun că orice imperfecțiune, orice minus pe care consideri că îl are o lucrare din cauza lipsei de inspirație poate fi remediat, desigur, cu ajutorul unei muze. Relaxează-te, ai puțină răbdare, încredere și ea va veni negreșit să-ți spună la ureche cea mai potrivită soluție, să-ti arate cea mai potrivită petală care va transforma un tablou mediocru într-unul excepțional.

Muzele fie cu tine!