Drag iubitor al florilor presate,
Sper că ‘nebunia’ de flori cu care a venit primăvara ca în fiecare an te încântă, te binedispune și mai ales te inspiră cel putin la fel de mult ca și pe mine.
Ținând cont că se apropie și frumoasa sărbătoare a Floriilor și Paștele, mi-am propus să le anticipez prin lansarea unui CONCURS de creație cu flori presate, care să aiba ca temă mandala. Este o temă care mi-a captat mult atenția în ultima perioadă și cred că nu întâmplător, pentru că mandala este una dintre compozițiile care scot foarte bine în evidență formele și culorile naturale ale florilor.
Dacă nu ai citit încă articolul precedent despre mandale, te invit să o faci acum, AICI.
Haide așadar să te pregătești de sărbătoare în mod creativ și intră în concurs!
Ce ai de făcut:
1. Creează o mandală (floarea vieții) din flori și frunze presate. Dacă ești la început și nu ai idee cum se presează și cum se lucrează cu florile, citește ‘Ghidul începătorului în arta florilor presate (Oshibana)’ și vei afla toate sfaturile de care ai nevoie. Îl poți descărca chiar de alături, din bara laterală. În două săptămâni, ai suficient timp să presezi câteva zeci de petale și flori diferite și să compui o mandală sub formă de tablou sau felicitare;
2. Trimite până pe 30 aprilie inclusiv o poză/scan cu mandala pe adelatalpes@floripresate.ro împreună cu numele tău complet, localitatea de unde ești și o scurtă descriere a mandalei (din ce ai realizat-o și dacă i-ai dat o semnificație, care e aceea);
3. Eu voi atribui lucrărilor câte un număr și le voi posta pe site, pe o pagină dedicată concursului și pe Facebook, împreună cu descrierea dată de tine. Facebook va avea doar rolul de a creste vizibilitatea concursului si lucrarilor si nu va constitui criteriu de departajare (prin like-uri sau share-uri).
4. Cei care doresc să voteze vor intra pe pagina de concurs și vor putea acorda un singur vot lucrării preferate, scriind într-un comentariu: ‘Votez lucrarea nr. x’ și motivul pentru care a apreciat acea lucrare.
Lucrarea care va cumula cele mai multe voturi motivate până pe 4 mai, ora 11:59 va fi câștigătoare.
În situația în care două sau mai multe lucrări vor avea același număr de voturi, voi desemna câștigătorul prin tragere la sorți.
Ce câștigi?
Creatorul celei mai apreciate mandale va primi un kit de flori și frunze presate, adică un mix din cele mai frumoase plante presate de mine, ce conține peste 40 de bucati de flori, frunze și petale.
Lucrarea câstigatoare va fi expusă în cadrul următoarei expoziții GreenArts (http://www.greenarts.ro/), a cărei locație o voi comunica ulterior.
De asemenea, toți participantii, atât creatori cât și cititori votanți vor intra într-o tombolă care va avea ca premiu tabloul de mai jos realizat de mine.
Toți creatorii de mandale vor avea satisfacția de a avea lucrarea expusă pe www.floripresate.ro și pe pagina de Facebook FloriPresate și nu în ultimul rând, vor avea pregătit cadoul perfect pentru un sărbătorit cu nume de floare.
Îți urez multă inspirație, spor la lucru și succes!
Cu drag,
Adela





Uite nu m-am gandit insa acuma ca ai intrebat…E ok varianta cu facebookul si likeurile insa:
– cum ai spus tu, lucrarile sa fie anonime(si cu rugamintea ca toti participantii care vor sa shareuiasca pe profilul lor sa puna poza generica a concursului – un colaj mic cu lucrarile de ex – si nu propria lor lucrare)
– si/sau fiecare like sa fie insotit de un comentariu mic (am ales asta pt ca…)/ sa fie calculate doar likeurile cu un mic comentariu langa, deoarece in felul acesta se triaza mult mai cintit impulsul de a da un like si alegerea votantului e mult mai asumata.
Cred ca prin cateva mici clauze de genul monopopul likeului haotic poate fi anihilat 🙂
Pe de alta parte o jurizare prea stricta nu cred ca e cazul sa existe, sunt sigura ca toate lucrarile vor fi incantatoare. Sa afle cat mai multa lume ce lucruri frumoase se pot realiza din flori.
O zi frumoasa!
Tinand cont ca nu toti vor realiza si trimite lucrarile in acelasi timp, nu voi putea face un colaj cu toate, insa:
– lucrarile vor fi anonime
– voi lua in considerare doar like-urile insotite de un scurt comentariu (motivatie a votului)
Iti multumesc pentru sfaturi si iti urez multa inspiratie!
Chestia asta cu like-uri e cam aiurea. Nu castiga cel mai frumos/talentat ci cel cu mai multi prieteni dispusi sa apese pe buton. Deci ca si criteriu de jurizare estetica este aproape nul.
Crina, multumesc pentru feedback. Ideea pentru care am ales aceasta varianta a fost ca aprecierea sa vina din partea publicului, nu doar a mea, insa ai dreptate, exista acest pericol cu like-urile…As putea sa atribui in faza de vot doar un numar lucrarilor, fara numele creatorului si sa le afisez numele dupa concurs intr-un album special sau sa renunt la like-uri si sa desemnez un juriu, care risca si el sa fie acuzat de subiectivism. Ce crezi, care varianta e mai buna? Sau ai alta propunere?