Cine mă cunoaşte sau a urmărit de-a lungul timpului postările mele de pe Facebook sau www.adescreations.wordpress.com, ştie că sunt pasionată de drumeţii montane. Însă anul acesta, fiind ocupată cu schimbarea domiciliului şi cu adaptarea în noul loc, mi-am luat gândul de la călătorii spre crestele munţilor şi am pornit să explorez împrejurimile satului în care locuiesc.
Este o zonă deluroasă, cu o floră sălbatică bogată, mult mai bogată decât am crezut. Plantele medicinale ca sunătoarea, codiţa şoricelului sau sânzienele (ca să le menţionez doar pe cele mai cunoscute) sunt din abundenţă, dar am descoperit şi exemplare mai rare de garofiţă, nalbă de câmp şi altele, cărora nu le ştiu încă denumirea.
Într-una din zile, am pornit „în necunoscut”, spre pădurea cea mai apropiată de sat, numită Hârboanca, cu gândul să culeg flori de tei. Am găsit foarte puţine şi cam trecute, dar surpriza descoperită la marginea pădurii a meritat tot efortul. Mă aflam pe teritoriul uneia dintre puţinele rezervaţii naturale din judeţul Vaslui.
Mândră nevoie mare, am făcut cale-ntoarsă şi am cules plante medicinale şi flori de presat (din cele neprotejate) de pe dealurile din vecinătatea satului. Şi aici am avut o altă mare surpriză, când am găsit o grămadă de albăstrele la marginea unui lan de grâu, după ce mă consolasem cu gândul că anul acesta mă voi mulţumi cu albăstrelele semănate în Grădina sălbatică şi care s-au cam decolorat după presare.
Despre albăstrele v-am povestit aici, aşa că astăzi voi descrie alte trei flori de câmp, pe care le puteţi presa când mergeţi în natură.
Coroniștea (Coronilla varia, fam Fabaceae/Leguminosales) este o plantă erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1,30 metri. Frunzele sunt compuse, iar tulpinile, aglomerate în tufe, sunt drepte. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu, cu o nuanţă de violet.
Coroniștea înflorește în a doua parte a verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană de la deal si munte, prin fâneţe, tufărișuri, poieni, margini de păduri, fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase.
Pentru presat se pot folosi atât floarea cât şi frunza, fără a pune probleme. Florile, dispuse aproape globular, se aplatizează sub forma unui cerc cu aspect de morişcă. După uscare, culoarea roz-alburie devine crem cu nuanţe mai pale sau mai intense de albastru-violet.
Sulfina galbenă (Melilotus officinalis, fam Fabaceae) numita popular şi sulcina, trifoi mare, iarba de piatra sau molotru galben, cunoscută de pe vremea dacilor ca plantă de leac, creşte în flora spontană din zona de câmpie până la munte, la altitudni de 1.500 de metri.
Poate fi întâlnită prin fânete, păşuni, livezi, poieni, rarişti de pădure, locuri pietroase şi uscate, pe marginea drumurilor, de-a lungul căilor ferate.
Sulfina este o plantă înaltă, de până la un metru, cu flori galbene, delicate, dispuse în raceme alungite, care răspândesc un parfum plăcut, dulceag. Înfloreşte din mai până în august, iubind zonele insorite.
Pentru presat, prezintă interes floarea, cu sau fără frunza de la bază.
Se presează simplu, fără dificultate, păstrându-şi forma frumoasă şi culoarea galben intens.
Sânziana (Galium verum, fam. Rubiaceae) sau drăgaica, floarea lui Sf. Ioan, smântânică este o plantă ierbacee perenă, care creşte în fânețe, tufişuri, la marginea pădurilor, pe marginea drumurilor, de-a lungul căilor ferate de la câmpie până la munte. Are flori galbene, mici şi dese ca o ploaie de stele, cu un parfum dulce, având perioada de înflorire din mai până în septembrie.
Sânzienele au o valoare terapeutică de excepţie, însă nu se comportă foarte bine după presare. Prin uscare, galbenul auriu se transformă treptat în maroniu închis, însă poate fi presată cu succes ca plantă de ierbar.
Vă invit să urmăriţi şi filmarea în două părţi pe care am realizat-o despre florile de câmp, în care veţi descoperi şi alte plante presate în această perioadă.
