Ierbarul – pas cu pas (2)

Anotimpul rece ne oferă cele mai multe prilejuri de a sta în casă la căldurică și de a face o recapitulare a plantelor presate de-a lungul anului. Dacă ai fost ca o furnicuță de primavara până toamna, așa cum te-am sfătuit, acum a venit momentul să scoți la lumină ‘proviziile’, să vezi cum s-au presat, cum s-au păstrat, pe ce te poți baza pentru proiectele artistice viitoare și ce plante ar trebui să mai presezi la primăvară. Făcând această trecere în revistă și punând ordine în materiale, vei vedea că inspirația nu va întârzia să apară și vei face pași grăbiți spre masa de lucru.

Față de alți ani, iarna aceasta am avut de recapitulat și plantele presate pentru noul proiect început anul trecut  și anume ierbarul, pe care l-am dedicat  atât elevilor și studenților care trebuie să realizeze unul pentru școală/facultate, cât și tuturor acelora care doresc să învețe și să se apropie mai mult de lumea vegetală. Deși am presat cât de mult am putut, tot mi-au rămas o mulțime de plante pentru anul acesta, astfel încât la final să obțin un ierbar cât mai complet.

Iată cum s-au presat câteva dintre plantele pe care ți le-am prezentat în faza de recoltare aici și aici:

Plante ierbar

Dacă în articolul anterior am descris prima etapă a realizării ierbarului, a venit momentul pentru cea de-a doua: Așezarea plantelor în ierbar. Pentru aceasta ai nevoie de următoarele:

–   Mapa ierbarului, pe care o cumperi de la magazin sau, și mai bine, o faci singur(ă). Ți-am pregătit și un tutorial step-by-step care te va ajuta să creezi o mapă de ierbar personalizată, mult mai frumoasa decât cele din comerț.

Ierbar

–  Planșe de hârtie/carton. Cele pe care le-am văzut eu în magazine sunt simple coli de hârtie A3 (55 g/mp) pliate în două, între care se află o coală la fel de subțire A4 – suportul propriu-zis pe care se fixează plantele. Pentru a nu risca ruperea plantelor prin îndoirea hârtiei, recomand înlocuirea acestei coli de hârtie A4 cu una de carton subțire (120g/mp); Dacă ai plante foarte mari, poți alege un ierbar formatul A3. Nu am văzut de cumpărat, dar poți să-l faci singur(ă), urmând aceleași instrucțiuni din tutorial, cu adaptarea dimensiunilor.

Planse_ierbar

–  Bandă adezivă (de hârtie sau transparentă) pentru fixarea pe planșă a plantelor;

–  Foarfece;

–  Etichete (de hârtie sau autoadezive) cu denumirea, familia si ordinul plantei, locul de recoltare. Eu am printat textul, dar tu poți scrie și de mana, dacă îți este mai ușor;

–  Instrument de scris pentru a nota datele de identificare ale plantelor;

–  Lipici solid pentru a lipi eticheta (dacă nu este autoadezivă)

Ierbar8

–   Atlas botanic sau determinator, pentru a identifica corect informațiile despre plante. Poți comanda Determinatorul ilustrat al florei și faunei României – Diversitatea lumii vii apărut la editura ‘Vasile Goldiș’ University Press, Arad în 2010  aici.

Ierbar9

Pentru acest tutorial am ales frumoasa păpădie, denumirea științifică Taraxacum officinale, familia Asteraceae (Compositae), ordinul Asterales.

1) Pe coala de carton i-am găsit o poziție potrivită, astfel încât să las loc și pentru etichetă. Am tăiat fâșii subțiri de bandă adezivă și am fixat planta pe carton în câteva locuri (deasupra rădăcinii, tulpina imediat sub floare, frunzele cele mai mari)

2) Am completat informațiile de pe eticheta, mai puțin data recoltării, pe care nu mi-am notat-o la momentul respectiv și nu mi-o amintesc, dar aș putea trece ‘mai 2014’, doar nu verifică nimeni ora și minutul :)). Am lipit eticheta în locul stabilit, folosind lipici solid.

Dacă vrei și ai spațiu pe foaie, poți lipi și o imagine cu planta respectivă întreagă, mai ales dacă nu ai putut să recoltezi toate părțile plantei. În cazul păpădiei mele,  singura parte care lipsește este  fructul cu semințe, dar anul acesta voi avea grijă să adaug o mică punguță cu semințe zburătoare.

O altă variantă este să lipești eticheta și/sau imaginea pe planșa pliată (pe exterior), lăsând astfel tot spațiul cartonului la dispoziția plantei.

3) Am introdus planșa în hârtia pliată, hârtia pliată în mapa de ierbar, mapa am închis-o înnodând cele două șnururi și gata ierbarul. De fapt doar prima plansa. Urmeaza multe altele, cel putin cate una pentru fiecare familie de plante din atlasul botanic.Ordinea pe care o recomand este cea in care se gasesc descrise in Atlasul botanic.

Ierbar10

Pe măsură ce stratul de planșe va crește, vei ajusta și grosimea mapei.

Sper ca acest tutorial să-ți fie de folos și aștept să-mi dai de veste într-un comentariu mai jos, cum ți-a ieșit al tău, ce dificultăți ai întâmpinat sau ce îmbunătățiri ai descoperit.

Cu drag,

Adela